+ -

Lansarea strategiei Aeroportului Internațional București Băneasa si expoziția Vlaicu-Coandă

  • Lansarea strategiei de modernizare şi dezvoltare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti
  • “Un zbor de 100 de ani” – expoziţie organizată de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii va lansa, joi, 9 decembrie 2010, orele 11:00, la aeroportul Henri Coandă, strategia de modernizare şi dezvoltare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, administratorul celor două aeroporturi ale Capitalei.

Evenimentul va fi urmat de inaugurarea expoziţiei “Un zbor de 100 de ani”, dedicate Centenarului Vlaicu-Coandă. Realizat cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a României, proiectul prezintă documente, fotografii şi obiecte ce au aparţinut lui Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, propunându-şi, totodată, să aducă în atenţia publicului şi alte figuri remarcabile ale istoriei aeronauticii româneşti, prea puţin cunoscute până acum, pentru a reda conştiinţei publice valori româneşti pe nedrept uitate.

Expoziţia “Un zbor de 100 de ani” este organizată în Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri şi va fi deschisă publicului până la data de 15 februarie 2011.


Din seria acţiunilor dedicate Centenarului Vlaicu – Coandă face parte şi dezvelirea unei plăci aniversare cu efigia în bronz a lui Henri Coandă, realizată de Fundaţia Culturală „Bartoc”, eveniment ce va avea loc tot la data de 9 decembrie 2010.

Expoziţia “Un zbor de 100 de ani” va fi inaugurată de către Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, iar la eveniment vor participa reprezentanţi ai Muzeului Naţional de Istorie a României, ai Muzeului Aviaţiei şi ai Fundaţiei Culturale „Bartoc”.
 
Conducerea CNAB

Saloane business class

Petreceti timpul dinaintea îmbarcării într-o atmosferă placută și relaxantă, în saloanele Business Class cu program 24 h/24.

Mai multe
Achizitii Publice
BIAS
Airport News
Cookie Settings