+ -

Aeroportul Henri Coandă a primit acreditarea Consiliului Internațional al Aeroporturilor pentru sănătate (Airport Health Accreditation)

Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) a primit Certificatul de Acreditare pe linie de sănătate  și siguranță din partea Consiliului Internațional al Aeroporturilor (Airport Council International – ACI World). Acreditarea s-a efectuat în urma evaluării în detaliu a măsurilor luate, pe linie de sănătate și siguranță pentru pasageri și angajați, pe AIHCB.

În contextul pandemiei de COVID 19, CN Aeroporturi București a implementat, pe aeroporturile pe care le gestionează, toate măsurile prevăzute în cerințele legale și reglementările naționale și internaționale, dar și recomandările venite din partea organismelor aviației civile internaționale. Totodată, CNAB a solicitat acreditarea acestor măsuri, pe linie de sănătate și siguranță a pasagerilor, din partea ACI World, pentru AIHCB.

În vederea acreditării AIHCB  în cadrul programului Airport Health Accreditation, au fost evaluate măsurile de protecție luate în terminalul de pasageri, în zonele publice, dar și în toate punctele de interacțiune cu pasagerii – check-in, control de securitate, control de frontieră și vamal, îmbarcare/debarcare, recuperare bagaje. Totodată, au fost evaluate măsurile luate pentru protecția și instruirea personalului din aeroport, pentru cooperarea cu alte entități, dar și infrastructura și și activitățile operaționale și de mentenanță. Comunicarea, în special cu publicul, a constituit un capitol important în evaluare. Toate elementele supuse evaluării au fost susținute cu documente oficiale, inclusiv planuri de acțiune comune și proceduri specifice aplicate, și au fost însoțite de înregistrări.

”După evaluarea dovezilor prezentate prin procesul nostru de evaluare, aeroportul dumneavoastră a demonstrat că oferă o experiență aeroportuară sigură tuturor pasagerilor, experiență care este în conformitate cu măsurile de sănătate recomandate, stabilite în liniile directoare ACI privind repornirea și redresarea afacerilor din aviație, în recomandările Grupului de Acțiune al Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, precum și cu cele mai bune practici din industrie” se arată în scrisoarea de felicitare trimisă de Luis Felipe de Oliveira, Directorul General al ACI World.

”Această acreditare reprezintă un pas important în menținerea încrederii pasagerilor, dar și a angajaților de pe aeroport (ai noștri sau ai altor entități – companii aeriene sau de handling, instituții ale statului etc.) că am luat și continuăm să luăm toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății și siguranței lor. Este, totodată, un pas important în eforturile noastre de redresare a activității și revenire la normal a industriei aviatice, grav afectată de pandemie” a declarat Florin Dimitrescu, Directorul General al CN Aeroporturi București.

Biroul de Presă CNAB                                                                     24.11.2020

Fişiere ataşate

Saloane business class

Petreceti timpul dinaintea îmbarcării într-o atmosferă placută și relaxantă, în saloanele Business Class cu program 24 h/24.

Mai multe
Achizitii Publice
BIAS
Airport News
Cookie Settings