+ -

Exercițiu de simulare a intervenției în situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Azi, 10 noiembrie 2022, pe Aeroportul internațional Henri Coandă București s-a derulat exerciţiul de cooperare cu forțe și mijloace în teren cu tema ”Gestionarea situației de urgență determinate de producerea unui incendiu aviatic (incendiu la aeronavă)”.

Acţiunea a fost organizată de Compania Națională Aeroporturi București și s-a desfășurat în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov și cu Unitatea Militară 01961 – Baza 90 Transport Aerian.

Exercițiul a implicat simularea unei intervenții complexe la o aeronavă militară care a semnalat un incendiu în zbor, localizat la motorul numărul 2. Aeronava avea la bord 26 de pasageri și 4 membri ai echipajului. Rezervorul de carburant conținea 3,5 t de kerosen, iar aeronava nu transporta alte substanțe periculoase.

Acest exerciţiu general de simulare a avut ca obiectiv principal verificarea și exersarea capacităţii de intervenţie într-o situație de urgență cu impact aviatic, verificarea capacităţii organizatorice şi a modului de cooperare inter-instituționale pentru protejarea bunurilor şi salvarea vieţilor omeneşti, precum și antrenarea efectivelor pentru executarea operațiunilor de intervenție în condițiile specifice temei.

Exercițiul nu a afectat traficul de pasageri, acesta derulându-se în condiţii normale.

Acest tip de exercițiu se organizează regulat, la un interval de 2 ani de către Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Galerie foto

București, 3 Decembrie
Ora locală: 13:21

11° C10° / 11°

Hartă destinații

Toate destinațiile interne și externe disponibile fără escală.

Vezi hartă
Revista Airport News