Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



05 Decembrie 2023

Un aeroport cu spirit românesc


Pentru cei care părăseau țara, ca și pentru cei care se întorceau acasă, Compania Națională Aeroporturi București s-a străduit să creeze o atmosferă de sărbătoare, care să le aducă România în suflet. Am avut, astfel, în aeroport, la “Sosiri” și la “Plecări”, un concert de fanfară susținut de Jandarmeria Română, un spectacol de muzică și dansuri populare cu Ansamblul Folcloric “Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română”, dar și o degustare de vinuri românești, pasagerii celui mai mare aeroport din România bucurându-se, în felul acesta, de o mică parte din spiritul și tradițiile care ne definesc ca națiune. De la solemnitatea impusă de momentul desfășurării uriașului drapel al României, la bucuria, energia și culoarea dansurilor și cântecelor tradiționale sau la rafinamentul vinurilor alese care au transformat degustarea într-o călătorie captivantă prin peisajul vinicol autohton, Ziua Națională a României a fost trăită cu emoție în Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București, prețuind tradițiile și valorile țării.